SE INTAMPLA IN MUNTII APUSENI

22 Feb

Mass media tace, politicienii tac. E oare întamplător? Iazul de decantare Valea Sesii Trebuie să vă avertizez din capul locului că urmează un jurnal trist. Acțiunea lui se va desfășura în jurul unui iaz de decantare numit Valea Sesii aflat în Muntiii Metaliferi.

Nu voi scrie prea multe, voi lăsa imaginile să spună ce e de spus. Dimineața pornim pe ruta Lupsa – Hădărău – fostul sat Geamăna. De la Hădărău se urcă pe un drum de țară cale de 4-5 km pînă ajungem la un pod. În vale pare a fi un lac, pe malul său cateva case. La o privire mai atentă constatăm că de fapt lacul nu prea e lac. Mai degrabă este o acumulare de nămol. Urcăm pe pod unde găsim niște conducte. Din ele se aude un zgomot semn că se transporta ceva. Suntem în munții metaliferi aproape de Roșia Montană , glumim spunand că pe acolo se transportă aurul. Bineînțeles că nu e vorba de aur, ci de steril. Acesta provine de la exploatarea de cupru de la Roșia Poieni, făcută de compania Cupru Min începînd cu anul 1978. Tot arealul ăsta pe care se întinde lacul e o adevărată bombă ecologică. Iazul de Valea Sesii este un iaz de decantare de vale, deschis ( adica are un singur baraj ). Barajul, contruit din anrocamente, închide valea fiind construit între doi versanţi.Tulbureala de steril este deversată în iaz printr-un sistem de conducte care trebuie să permită dirijarea deversării spre diverse zone situate pe conturul iazului astfel ca toată suprafaţa să fie ocupată. Sterilul cu conţinut de săruri de metale ale acidului sulfuric se constituie în depozit şi se reazemă pe versanţii naturali. În iazul de la Valea Şesii depozitul de steril, în cele mai multe locuri pe care noi le-am sondat, n-are consistenţă; într-un loc era formată un fel de plajă pe care am călcat şi nu ne-am scufundat. Apele limpezi, care sunt de fapt solutii apoase ale aceloraşi săruri, ar trebui să ajungă într-un sistem de colectare şi evacuare din care acestea trebuie să fie descărcate spre o staţie de epurare chimică sau spre un sistem de recirculare sau -cel mai simplu, făra costuri, fără jenă – spre un emisar (un râu curat de obicei). Sistemul de colectare şi evacuare noi nu l-am văzut, -dar e drepti că n-am ajuns la baraj unde ar putea să fi fost. În septembrie 2011 iazul avea in jur de 130ha. Acesta a acoperit aproape în totalitate satul Geamăna; gospodăriile au fost răscumpărate de Cupru Min SA Abrud. Durerea cea mai mare a locuitorilor a fost aceea ca nu a fost respectata promisiunea de a se stramuta cimitirul. Sterilul a inghitit rind pe rind casele oamenilor, dealul pe care era construita biserica, cimitirul. Biserica este unul din putinii martori care ne arata ca aici a fost odata o asezare omeneasca. Namolul a ajuns acum la nivelul acoperisului. Ce e și mai grav este faptul că asistăm la un dezastru ecologic în derulare. Sterilul continuă să fie deversat cu consecvență și nivelul iazului crește în fiecare an. De aceea cei de la Cupru Min înalță barajul an de an. Nămolul acesta este pe alocuri brăzdat de firicele înguste de apă. Peisajul e ireal, pe alocuri ai senzația că ești pe altă planetă. În fața ochilor ni se aștern tot felul de culori, date de substanțele deversate. Noi am numit generic aceste substanțe cianuri. E trist să vezi cum nămolul ăsta a înghițit și continuă să înghită case, gospodării, livezi, garduri. E trist să vezi cum biserica satului, destul de impozantă de altfel, e sufocată de nămol și își duce în tăcere și demnitate ultimii ani de existență. Cu toate astea fiecare dintre noi, dacă nu a spus, măcar odată a gîndit ceva de genul: ce culori, ce peisaj. intr-adevar lacul ăsta cu este foarte fotogenic, dar… Din fostul sat Geamăna au mai rămas doar cateva case și o mînă de oameni care a refuzat să plece. Oare cum e să să vezi tot peisajul ăsta in fiecare zi? Și să mai ai în minte imaginea vechiului sat. Nu se poate ca atunci cînd vii aici să nu faci legătura cu ceea ce se preconizează a se întîmpla în zona Roșiei Montane. Se spune că și acolo, pe valea Corna, se va amenaja un astfel de iaz de decantare. Și tot așa, sacrificind niște sate. Numai că acela va fi mai întins decît acesta de la Valea Sesii. Unele surse spun că va fi cam de trei-patru ori mai mare. După aproape o zi de umblat pe malurile iazului de decantare de la Valea Şesii ne-am propus să ajungem pe halda de steril ce aparţine exploatării Roşia Poieni. Treaba asta nu ne-a iesit, am ajuns numai sub haldă din cauza neatenţiei, nehotărârii şi mai ales a lipsei de timp. Astfel am traversat partea de jos a haldei acolo unde au ajuns pietrele mai mari din sterilul depus şi împins pe haldă. Din fotografii reies două alte problemele asociate tuturor haldelor de steril: generarea de ape încărcate acid care contaminează apele de suprafaţă, eroziunea şi instabilitatea taluzului, degradarea terenurilor învecinate. Am mers ceva timp printre tot felul de bolovani, am pășit pe nisipuri instabile, am traversat pâraie de culoare verde. Am călătorit practic pe tarimuri nepamantene. Reabilitarea iazului de decantare Valea Şesii ca şi a haldei de steril ar trebui să fie făcută după încetarea exploatării. Dar oare chiar se va intimpla asta? Ca si concluzie: ar fi bine ca oricare dintre noi sa treaca macar odata si sa vada acest iaz de decantare, sa traga niste invataminte si sa nu mai repete greselile trecutului. Fac un apel catre cei care citesc acest text sa arate articolul si pozele prietenilor, cunoscutilor, sa il distribuie. În Munţii Apuseni se gasesc 24 iazuri de decantare…

IMGP2456 IMGP2424 IMGP2465 IMGP2603 IMGP2584 IMGP2486 IMGP2475 IMGP2618 IMGP2625 IMGP2636 IMGP2654 IMGP2732 IMGP2728 IMGP2720 IMGP2672 IMGP2738 IMGP2752 IMGP2753 IMGP2781 IMGP2862 IMGP2846 IMGP2806 IMGP2789

Anunțuri

Un răspuns to “SE INTAMPLA IN MUNTII APUSENI”

  1. Diana şi Dan Februarie 22, 2013 la 8:53 pm #

    Ufff… Ce nenorocire … 👿 😥
    Doamneeee … Cum de ne-o mai suporta pământul ăsta şi bunul Dumnezeu ???

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Happy&Lively

-live.love.create.-

TED Blog

The TED Blog shares interesting news about TED, TED Talks video, the TED Prize and more.

The Sinner's Blog

Just another WordPress.com site

Calendar Evenimente

Blog oficial Calendarevenimente.ro

Doctor Vet - doctor veterinar online

Pentru sanatatea animalutului tau - veterinar online

Marius Crăciun

"Trec ani care nu se mai întorc"

Fata din vis

Viata e un exercitiu fara repetitie.

Formulare Tipizate Gratuite

Formulare download. Formulare tipizate gratuite. Formulare contabile in excel, model formulare, formulare postale, formulare ITM, formulare tipizate, model formulare tipizate, formulare inmatriculari auto, formulare radieri auto … informatii, acte necesare …

Ortodoxie & Neamul Romanesc

Ortodox pana la moarte

Ashley King

The Guide into my Dirty Laundry

Mimi's handmade

Imbracaminte si accesorii unicat, crosetate, tricotate sau cusute manual

Lectures au coeur

Photographie et poésie

einfachtilda

Viele Bilder, wenig Worte!!

%d blogeri au apreciat asta: